„Multe persoane susțin că arta actoricească nu poate fi încadrată în reguli și că reprezintă mai degrabă un talent înnăscut al unor oameni. „Fie o ai, fie nu o ai”, am auzit de multe ori spunându-le caracteristici celor care o practică. Dar este într-adevăr așa?

Din antichitate până în zilele noastre, arta teatrului nu numai că a fost menținută vie de-a lungul secolelor, dar a evoluat și s-a dezvoltat, câștigând inima a mii de artiști și spectatori din întreaga lume și este acum predată la un nivel înalt.

De la nașterea tragediei, comedia antică și romană, drama urbană și religioasă, teatrul elisabetan cu lucrările lui Shakespeare și Marlowe, până la teatrul epic al lui Brecht, drama morală, teatrul absurdului, al invenției, teatrul crud, farsa, satira și teatrul documentar, arta interpretării, adică metoda prin care actorii, prin repetiții, ajung să își joace rolurile în fața spectatorilor, reprezintă cea mai importantă – conform consensului general – funcție vitală a artei dramatice. Teatrul fără actori nu există.

Acest eseu să servească drept un stimul pentru gândire și dialog între persoanele care se ocupă de interpretare, în drumul de formare a unei metode moderne, complete și obiective, care va sta alături de ei, ca un sprijin esențial, pentru evidențierea eforturilor lor artistice și îmbunătățirea artei lor în general.