Capacitatea noastră de a acționa asupra unora dintre cele mai mari probleme ale vremurilor noastre, cum ar fi pandemiile, schimbările climatice, biotehnologia sau armele nucleare, presupune să ne bazăm pe cunoștințele furnizate de oameni de știință și alți experți.

Totuși, se ridică întrebări cruciale: În ce măsură cunoștințele științifice disponibile pot influența procesele prin care se iau decizii politice în legătură cu utilizarea lor? Este corect să așteptăm de la cetățeni să se adâncească în detaliile specializate ale științei?

Cum sunt afectate problemele referitoare la utilizarea științei într-o societate democratică de decizii mai largi legate de finanțare, planificare și desfășurare a cercetării științifice? Cum se comunică știința? Cine este responsabil și în fața cui?

În cele din urmă, cum se formează balanța între autoritatea democratică și cea științifică în deciziile care depind de ambele?

Aceasta sunt doar câteva dintre întrebările critice și extrem de actuale la care încearcă să răspundă cartea Zeynep Pamuk. Răspunsurile, la rândul lor, ne ajută să identificăm tensiunile structurale din relația dintre știință și politică și să le distingem de eventualele probleme episodice cauzate de insuficiența morală sau de incapacitatea indivizilor care ocupă funcții eminențe politice sau științifice într-un moment dat.

Cu o abordare filozofică solidă și cu exemple captivante, cartea duce în cele din urmă discuția dincolo de dihotomia dintre autoritatea științei și puterea politică, propunând soluții instituționale specifice, cum ar fi crearea unui „tribunal al științei”, care să fie capabil să regleze rațional funcționarea și utilizarea științei în cadrul unei societăți democratice.