Când a avut loc Metapost-ul, stânga s-a aflat fragmentată, cu diferite „direcții de acțiune”. În spațiul comunist, neînțelegerile începuseră să se manifeste de foarte devreme, dar marea explozie socială din mai 1968 din Franța a adus din nou în prim-plan perspectiva revoluției socialiste în țările capitaliste dezvoltate, în timp ce „Primăvara de la Praga” din același an a oferit o perspective similară în cele estice.
Intervenția militară a Moscovei a demonstrat încă o dată în ce măsură regimul construit de Stalin și întărit de succesorii săi este incompatibil cu socialismul democratic, adică cu socialismul real. Astfel, KKE s-a aflat profund divizat și s-a împărțit în două părți se dușmănesc reciproc.
Însă a existat și EDA, partidul creat de Ioannis Pasalidis, care din 1951 până în 1967 a fost avangarda întregii stângi și a reușit, într-un climat de persecuții și opresiune, în 1958 să devină opoziția oficială. EDA adăpostea toate tendințele din acest spațiu ideologic.
Când a sosit însă Metapost-ul, cele două partide comuniste - din motive diferite - au făcut tot posibilul să o distrugă sau să o absoarbă. Au existat încercări de colaborare - în unele faze - între toate părțile, dar acestea se finalizau cu confruntări acerbe.
Aceaste „trădări frățești” sunt consemnate în cartea de față. Lucrarea poate să nu fie completă. Totuși, este un prim schiță istorică globală a divizării și a sălbaticelor „ciocniri ideologice” care s-au manifestat în arena stângii.
