„M-am născut cu o inimă eccentrică.” O carte aparte de la un artist luptător care realizează că este cel mai bun atunci când învață să se predea. Într-o narațiune implacabilă, introspectivă dar și iluminatoare sub formă de episoade, se desfășoară viața lui Bono, organizată – deși nu foarte ordonat – în jurul a 40 de melodii de la U2.

Bono a crescut în Northside, Dublin, cu un tată catolic și o mamă protestantă, într-o perioadă în care violența doctrinară atingeap tipul maxim în Irlanda. Pierderea mamei sale, când el avea paisprezece ani, a cristalizat sentimentul absenței care i-a modelat căutarea unei familii. A început viața simțindu-se mediocru, dar într-un final, de-a lungul vieții, se opune percepției că cineva ar fi mediocru.

Creativitatea sa este haotică dar mereu prezentă… în studio, pe scenă, la proteste, pe coridoarele Congresului, dar și în barul de colț. Citim despre izbucnirile sale de furie, care colorează scrierile lui despre dragoste și non-violență, și îl auzim recunoscând un ego „mult mai mare decât stima de sine.” În decursul a patru decenii, U2, de la adolescenți aspiranți la superstaruri rock, s-au transformat în cea mai mare trupă din lume, în timp ce Bono s-a dezvoltat de la activist cu normă parțială la o forță cu normă întreagă în lupta pentru anularea datoriilor țărilor sărace și pentru abordarea guvernelor, în special a celor din SUA, a crizei globale de sănătate HIV/SIDA.

Sunt alături de el la nașterea PEPFAR, Planul Președintelui de Urgență pentru Combaterea SIDA, care în acel moment era cea mai mare intervenție din istoria medicinei pentru a aborda o singură boală. Descrie voluntarii ONE, ONG-ul pe care l-a co-fondat, ca „activiști pragmatici,” alături de sora organizației, (RED), ca „antidot” al activismului.

Fanii U2 vor afla de ce Bono crede că trupa nu s-a destrămat în ciuda dificultăților personale ale membrilor și a diferențelor creative violente, precum și care sunt cheile care descifrează semnificația celor mai populare și influente melodii ale lor. Ușile vieții interioare a lui Bono se deschid. Risipa resurselor umane este o temă constantă, iar credința, pe care o descrie ca fiind distincția între semnal și zgomot, ca o „mică voce liniștită” pe care o aude mai tare în căsătoria sa, în muzica sa și în lupta sa împotriva sărăciei extreme.

Peste toate acestea, Surrender este o poveste de dragoste scrisă pentru soția sa, Ali, de la care a cerut să iasă în săptămâna în care trupa a avut prima repetiție. Alison Stewart oferă îndrumare în fiecare scenă importantă a acestei drame, inclusiv în actul trei în care intră, cu mai multe întrebări decât răspunsuri despre ce merită să lupți și când să te predai.