Fotografiile și textele încadrează vizual narațiunea dureroasei călătorii a pierderii membrilor familiei lui Renée Revah, de la Salonic la Auschwitz. Singurul supraviețuitor a fost bunicul ei, Albert Revah, care fugise la Atena. Până la sfârșitul războiului, el a așteptat întoarcerea familiei, pregătindu-se cu răbdare pentru aceasta.

Renée Revah îl întâlnește în momentul devastării lui, când află că familia sa a fost distrusă. Ea îi promite prin lucrarea sa „Tehom” (un cuvânt ebraic biblic, care înseamnă adâncime primordială) să îl conducă la locul crimei, pe care el însuși nu a găsit curajul să-l viziteze până la moartea sa.

Vor urma două călătorii consecutive ale lui Renée la lagărele de concentrare de la Birkenau și Auschwitz. La fiecare pas al călătoriei sale, ea îi vorbește mental bunicului său, îi trimite fotografii și își împărtășește gândurile și sentimentele cu el. Narațiunea ei derivă dintr-o memorie intermediară, o galerie de imagini, modelată de narațiunile familiei sale și de mărturiile celor care au revenit vii.

În calitate de post-martor, Renée procesează trecutul și transformă trauma moștenită într-un drum purificator care duce la iertare; abisul lacului care a fost cenotaf pentru oamenii uciși în lagărele de concentrare.