Aceasta ce a încercat, și într-o mare măsură a reușit, Stojanović cu această carte este nu doar să implementeze vechiul plan al Annales pentru o istorie holistică, ci să coreleze subiectul său, Balcanii, cu acea parte a lumii care părea să-i respingă, dar, paradoxal, s-a născut împreună cu ei: Europa.

Trebuie să vedem Lumile Balcanice ca o prima încercare de a integra Balcanii în domeniul istoriografic al istoriei mondiale. Și aceasta reprezintă un paradox istoriografic: istoria mondială ca gen istoriografic a apărut tocmai din critica eurocentrismului. Totuși, ceea ce face ca cerință politică și proiect istoriografic împreună istoricul iugoslav este să arate că, dacă vechea Europă se identifică cu Balcanii, atunci nu poate exista nici o Nouă Europă fără aceștia. Așa cum el însuși o descrie codificat: „Eșecul unirii primei Europe (a Balcanilor) cu noua Europă poate însemna că nu va mai exista deloc Europă, ci doar capitalism”.

Acest argument este subordonat logicii eurocentrismului sau reprezintă exact opusul lui, amintind că Europa nu este doar Europa de Vest și Centrală, ci și Europa de Est și de Sud-Est? Cineva ar putea fi critic față de dimensiunea politică a acestei cerințe. Dar nimeni nu poate să nu accepte următorul lucru: că această moment dramatic din istoria recentă a Balcanilor l-a condus pe Stojanović să scrie până acum singura istorie holistică-„globală” a peninsulei, singura care nu urmează calea povestirii liniare. De aceea și numai de aceea merită citită.

Dimitris Stamatopoulos