Primul motiv care m-a împins și mă împinge să scriu texte scurte, precum cele incluse în această ediție, este autoidentificarea. Scriind, realizez unde mă aflu și înțeleg spațiile, „geometria” vieții și, mai ales, distanțele pe care le am față de cele pe care le iubesc și de cele pe care le nostalgiez.

Însă multe sunt cele pe care le nostalgiez și poate acestea mă definesc mai mult decât cele pe care le dețin. Nostalgia, ca un punct de reper al existenței, devine o energie care îndeamnă mai întâi inima, și apoi mintea și trupul, să urmeze în căutarea utopiei numite bucurie pură și necondiționată.

Nostalgia conturează ceea ce ne-am dori să devenim, dezvăluie, ca o urmă slabă, o autoportret idealizat și poate din acest motiv este cea mai profundă mărturisire a noastră. Scriu despre viziuni de bucurie, despre iubirile mele artistice, despre ceea ce admirez și onorez, scriu mai ales despre ceea ce nostalgiază sufletul meu, ca o ființă care tânjește, ca o minte care visează și ca un trup care dorește.

Aceste texte sunt pur și simplu murmure ale unui călător obosit și visător. Ele sunt însoțite de litografii liniare și desene create cu cerneală pe care le făceam de-a lungul timpului cu diverse ocazii sau chiar fără nicio ocazie, care constituie și ele, ca un întreg, un jurnal artistic paralel al textelor.