A fost o liniștită noapte de mai din 1923. În îndepărtata Tashkent, toți locuitorii se odihnesc. Circulația pe străzi este inexistentă. Doar la birourile G.P.U. se veghează. Cekistii muncesc zi și noapte, studiază informațiile, pregătesc acte de acuzare, planifică arestări. Revoluția trebuie protejată cu unghii și dinți de „dușmanii poporului”. Dar nu sunt singurii care veghează.

La casa medicului-șef vine, cu maximă discreție, episcopul exilat Andrei. Bisericile din Tashkent au căzut în mâinile schismaticilor și episcopul Andrei trebuie să efectueze slujba hirotonirii. Totul se va face în secret. Dormitorul medicului-șef se transformă într-o catacombă. Slujba hirotonirii începe. Copiii mici ai medicului-șef dorm. Fiul cel mare povestește: „Într-o noapte eram în patul meu. Au venit tatăl meu pentru hirotonire și Sofia Sergheevna. Credeau că dorm. Sofia îl ruga să nu fie hirotonit călugăr, pentru noi, copiii lui. Totuși, tatăl meu era ferm.”

Cunoscutul medic-șef chirurg, fiind deja preot p. Valentin, face următorul pas mare. Din Valentin se numește Luca. Din buzele episcopului exilat ascultă cu atenție binecuvântările hirotonirii, care s-au dovedit a fi profetice. „Nu, deci, cu preferințe de la Dumnezeu... și căci ai nevoie, și ți-e sete și ești gol și ești supus insultei și batjocurii, și ești ocărât și persecutat și multe alte ispite dureroase prin care viața conform lui Dumnezeu este caracterizată...” Medic-șeful-preot răspunde ferm, cu hotărâre: „Da, cu ajutorul lui Dumnezeu, preacredincios părinte.”