Am înțeles că dizabilitatea și rănile pe care mi le lăsase erau ca niște bagaje pe care le trăgeam după mine pe un cărucior. Vedeam corpul meu pe cărucior și nu aveam altceva de făcut decât să-l transport. La urma urmei, dacă cineva râde de ceea ce este pe cărucior, nu este problema mea. Problema mea, datoria mea, munca mea este să transport căruciorul cu iubire.

Filozoful Alexandre Jollien, traversând mental diferite etape, abordează acum conceptul de abandon ca fiind un ajutor în gestionarea dizabilității sale și ca atitudine de viață care eliberează și răscumpără. Mă las, mă relaxez, mă abandonez, nu pentru că trebuie, ci pentru că acolo mă conduce contemplația profundă a sinelui și conștientizarea `aici și acum`.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]