Înfășurat într-un armament teologic cât și literar solid, Panagiotis Thoma reușește în acest eseu, într-un mod dens și instantaneu, să prezinte diversele componente care guvernează capodopera lui Kafka și să conducă treptat discuția spre o reflecție fertilă asupra problemelor mistuitoare și atemporale, precum diversitatea și izolare, care adesea vin la pachet cu o lume strict „normală”, dar și despre degradare, boală, bătrânețe și, desigur, moarte.
Deci, alegerea sa de a încheia cu un poem reprezentativ de Kiki Dimoula este extrem de potrivită, în care se exprimă —cu alte cuvinte desigur, dar la fel de subversiv— toată tragicitatea omului, anxietatea și zbuciumul pe care le întâlnim și în Metamorfoza lui Kafka.
Dr. Eva Polyviou
Filolog, educator, scriitor
