În ciuda conciziei sale, Sinaxarul din 6 ianuarie ne oferă înțelesul plin al marii sărbători a Teofaniei (traducere în limba română): De vreme ce Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu a îmbrăcat vechiul Adam, adică a devenit om, și după ce a împlinit toate cele cerute de Legea iudaică, s-a dus la Ioan, marele proroc, pentru a fi botezat.
Însă Ioan a ridicat obiecții, spunând: „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, care ești fără păcat, și Tu vii la mine pentru a primi botezul?” (Matei 3:14). Dar când a auzit de la Domnul să îi spună: „Lasă acum obiecțiile și nu aduce dificultăți; căci în acest fel trebuie să împlinesc toată porunca lui Dumnezeu” (Matei 3:15), l-a lăsat să fie botezat.
Imediat după ce Hristos a fost botezat, a sfințit toată natura apelor și, după ce a îngropat în apele Iordanului fiecare păcat al oamenilor, a ieșit imediat din apă. Așadar, Domnul nostru Iisus Hristos a reînnoit și a restaurat omul stricat de păcat și i-a dăruit Împărăția Cerurilor.
Întreaga sărbătoare a Teofaniei sau a Luminii se numește și Epifanie. Așa cum explică însă sfântul Ioan Gura de Aur într-o predică a sa, nu este vorba despre o Epifanie, ci despre două: Una, a Botezului lui Hristos în râul Iordan, și a doua, care va avea loc strălucitor la sfârșitul lumii.
Unul dintre motivele pentru care a avut loc prima Epifanie este subliniat de apostolul Pavel (în citirea zilei): A apărut harul lui Dumnezeu, pentru a mântui pe toți oamenii. Acest har ne îndrumă să renunțăm la nelegiuire și la dorințele păcătoase și să trăim cu cumpătare, cu dreptate și cu evlavie în această lume prezentă, așteptând fericirea pe care o sperăm, adică apariția slavei lui Dumnezeu cel mare și Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Tit 2:11-13).
Preasfânta Treime, care s-a arătat la Botezul Domnului nostru, să sfințească fiecare om și natura pe care a creat-o „foarte bună”, pentru a constitui locuința neamului nostru.
