Această carte, rodul contribuției multor specialiști, își propune să acopere o mare lacună în literatura emergentă despre revoluțiile în afacerile militare.

Subliniază două fenomene foarte diferite care au influențat de-a lungul timpului desfășurarea războiului în ultimele secole: revoluțiile militare, a căror forță motrice au fost mari schimbări sociale și politice, și revoluțiile în afacerile militare, care au fost dirijate de instituții militare, de obicei cu mari dificultăți și rezultate discutabile.

Pe scurt, își propune să caute esența. Ce este ceea ce se promovează ca Revoluție în Afacerile Militare? A mai existat și în trecut? Merită titulatura de "revoluție" toate cele care au fost prezentate din când în când ca atare? În cele din urmă, ce este și ce nu este o "revoluție în afacerile militare"?

Istoria militară poate, în această situație, să servească drept o bancă de exemple și un laborator de idei. Prin analiza a opt cazuri specifice, se încearcă să se evidențieze evoluția puterii militare în lumea vestică în ultimele secole. Au existat numeroase schimbări în arta militară, cu efecte variate asupra domeniului societății și politicii.

Totuși, foarte puține dintre acestea s-au dovedit a fi adevărate "revoluții în afacerile militare", deoarece acest termen implică existența simultană a unor noi arme, tactici și alte inovații care subminează situația existentă, în primul rând în percepția militară, cu privire la utilizarea și exploatarea noilor mijloace.

Poziția autorilor, așa cum reiese din anatomia cazurilor studiate, este, și acest lucru merită subliniat în mod repetat, că tehnologia poate fi un catalizator, dar rareori este ceea ce oferă impulsul revoluției în afacerile militare.

Elementul revoluționar constă în noile concepții, în ideile care sfidează tradiția. Adevăratele revoluții vin în pași, sunt evolutive și sunt bazate pe soluții aduse pentru a face față dușmanilor reali în situații reale. Nu sunt scenarii ipotetice despre ce credem că va aduce viitorul.

În plus, revoluțiile în afacerile militare nu sunt un substitut pentru strategie, așa cum cred atât de ușor utopiștii planificării strategice. Sunt pur și simplu o nouă modalitate de desfășurare a războiului la nivel operațional și tactic.