Asa cum a fost mentionat de un autor latin, lumea este un teatru, ai venit, ai vazut, ai plecat. Aceasta aforism captureaza o realitate atemporala. Similaritatile dintre viata de zi cu zi a oamenilor si teatru sunt evidente, deoarece pe parcursul vietii noastre suntem chemati sa jucam roluri, sa participam in grupuri, sa fim audienta, congregatie sau adunare. Biserica si fiecare ceremonie religioasa sau sistem de inchinare sistematizeaza aceste elemente, definind procesiunile si destinatarii. Exista impresia ca destinatarii sunt de obicei spectatori pasivi care accepta pur si simplu mesajele expeditorului. Cu toate acestea, se pare ca natura umana respinge in sine pasivitatea. Aprobarea mesajelor unui discurs nu ar trebui perceputa ca o inactiune. Dimpotriva, de multe ori, reprezinta o pozitionare dinamica coordonata a multora in opinia unuia. Acelasi lucru se aplica si dezaprobarea sau respingerea mesajelor expeditorului.

Bizantul, o societate in care virtuosi si pacatosi, sfinti si vrajitoare, ingeri si demoni se invarteau obedient dupa ordinea teatrala a lumii, poate ca putine societati din istorie. Dincolo de Dumnezeu, bizantinii se inchinau ritualului, spectacolului, insasi inchinarii la Dumnezeu. Prin eliminarea reverentei din aranjamentul spatial al templului crestin, avem un teatru, unde credinciosii, ca o audienta constiincioasa, aveau propriul lor rol, un rol pe care il substantiau printr-o pozitie clara care de obicei se transforma intr-o reactie - pozitiva sau negativa - fata de ceea ce primeau de la predicatori. Acesta este si subiectul acestei carti.