„De mai bine de douăzeci de ani, de când scriu piese de teatru, mi se pare că m-am gândit mereu la acesta într-o formă sau alta, deși nu am formulat întotdeauna aceste gânduri într-un mod atât de concis (ceva pentru care îmi cer scuze celor care m-au ascultat de mai multe ori vorbind îndelung în acești douăzeci și trei de ani...). Totuși, nu am reușit niciodată să vorbesc cu adevărat – cel puțin să mă explic clar – despre cum teatrul – în special teatrul – m-ar putea ajuta să nu „trăiesc și să gândesc ca un porcar”. Și la această întrebare aș dori să încerc să ofer astăzi câteva elemente de răspuns.”

„Félix Guattari m-a întrebat cum consider eu că se fundamentează actul teatral. Cum era perceput acest act de către mine și cum evolua într-o ceremonie a subiectivității. Ca un proces al unicitații. Care erau, din punctul meu de vedere, motivațiile, riscurile. M-a rugat să mă refer pe scurt la ceea ce el numește aranjamente unice ale enunțului din care, din perspectiva mea, izvorăște practica teatrală.”

„Voi clarifica de la început că mi s-a cerut să mă exprim mai mult „cu inima”, decât cu învelișul unei îmbrăcăminți conceptuale al cărei limite nu veți avea dificultate să le percepeți […]. Opiniile care urmează se bazează pe o visare asupra practicii mele. Singura lor ambiție este aceea a unui reprezentant special al celeilalte părți a celor patru pereți ai scenei […] .”