În ce măsură a fost decis Lupta pentru Independență pe mare? Marina a fost cel mai bine organizat și eficient instrument militar, economic și politic al națiunii aflate în război, care se răzvrătea împotriva unei imperii multiculturale. Grecii nu dispuneau până atunci de o flotă militară organizată.

Pe parcursul decadei revoluționare, au folosit nave comerciale proprii înarmate ca nave de război, care, totuși, nu s-au limitat la noua lor funcție și au continuat activitatea comercială, asumându-și noi acțiuni în cadrul economiei de război. În primii ani tumultuoși ai Revoluției Grecești, cât și în timpul războiului civil și al recesiunii și, mai târziu, cu venirea primului Guvernator, flota grecească și-a declarat constant prezența, obținând succese mai mici sau mai mari.

Fie prin operațiuni militare, fie datorită raidurilor, Lupta pe mare a rămas activă, menținând, în esență, Revoluția vie, în momente în care bătălia pe uscat părea a fi pierdută. Volumul abordează Lupta pe mare dintr-o perspectivă extinsă, examinând contribuția complexă a navei comerciale și a navei de război. Marinarii din Marea Egee și cei din Marea Ionică, flote revoluționare și neutre, sunt cartografiate în apele tumultoase ale Mediteranei orientale în timpul Revoluției.

În același timp, pentru prima dată sunt prezentate detaliat, prin surse arhivistice, marina otomană și reformele promovate de Poarta Supremă pentru a face față crizei grecești. Autorii folosesc o bogăție unică de materiale arhivistice din Grecia, Turcia și, mai larg, din Mediterana, combinând microistorii ale cotidianității pe mare cu analize macroistorice economice și sociale.

Întrebările lor de cercetare se desfășoară atât la nivel instituțional – cel al comunităților locale și al Administrației Centrale – cât și la nivelul funcționării navelor, urmărind evoluțiile din decada 1821-1831, de la primele organisme locale până la guvernarea lui Kapodistrias și de la flota revoluționară la cea națională.