Această carte evidențiază o problemă strict geopolitică, în ciuda dimensiunii sale aparent religioase: războiul pe care Moscova l-a declarat Patriarhiei Ecumenice.
Expresia „Moscova, a Treia Romă” face parte din învățăturile noastre școlare. Puțini știu, totuși, că autodenumirea Moscovei ca „a Treia Romă” este sistematic hrănită de o linie națională de creare a „coloniilor” religioase, cu beneficii politice evidente.
Strategia rusă de infiltrare și dominare în lumea ortodoxă, de secole, a cunoscut o nouă intensificare în era post-sovietică. În Grecia, din începutul anilor 2000, se desfășoară o bine organizată operațiune de „război hibrid”, care vizează să întoarcă societatea grecească împotriva Patriarhiei Ecumenice.
În același timp, Moscova a încercat, cu amenințări și acte de sabotaj împotriva patriarhului Bartolomeu, să împiedice crearea unei Biserici autonome în Ucraina, pe care o consideră „colonia” sa spirituală. Eșuând să dicteze evenimentele, a întrerupt relațiile cu Constantinopolul, Atena și orice altă Biserică care a recunoscut emanciparea religioasă a Ucrainei.
Am încercat, studiind formarea ortodoxiei ruse și cosmologia statului și Bisericii în Rusia, să înțeleg cum a apărut mândra „geopolitică a ortodoxiei”. Abia astăzi, cu „ecumenia” ortodoxă aflându-se în pericol de a fi divizată, interesează toate acestea societatea mai largă, dincolo de cercul restrâns al clerului, istoricilor bisericești și diplomaților.
Rușii rămân captivi atracției lor pentru un trecut glorioș. Dar oare obsesia lor cu ideea imperială și cu puterea subminează, în cele din urmă, influența lor în întreaga lume ortodoxă?
