Cu mult înainte să putem călători în Spațiu – și înainte ca telescoapele să ne permită să studiem în detaliu lumi dincolo de a noastră – oamenii își îndreptau privirea către cerul nopții pentru a urmări alternanța anotimpurilor și își planificau viața în funcție de poziția stelelor. Mulți călători au privit cerul pentru a decide ce direcție să urmeze, în timp ce marinarii din antichitate se bazau pe harta cerului și foloseau Steaua Polară pentru orientare. În Egiptul antic, apariția Siriusului, Marele Câine, avertiza fermierii despre inundația anuală a Nilului în luna iulie. Fenicienii evaluau poziția Soarelui pe cer atunci când trebuiau să decidă ce direcție să urmeze, iar civilizațiile antice planificau calendare lunare bazate pe fazele Lunii pentru a urmări evenimentele religioase.

Deși rămâne un mister când exact au fost zodiile asociate cu trăsături și comportamente umane, ceea ce știm cu certitudine este că acestea au apărut ca un mecanism de măsurare a timpului. Cartografiind constelațiile pe o bandă a cerului care se întindea în jurul Pământului – pe care se mișcau Soarele, Luna și planetele – și împărțind această bandă în 12 secțiuni, primii astrologi au reușit să creeze un calendar zodiacal. Cerul este împărțit în 12 secțiuni, fiecare corespunzând unui semn zodiacal. Fiecare semn este reprezentat de o constelație descrisă în general de simbolul semnului respectiv, iar Soarele are nevoie de aproximativ o lună pentru a traversa segmentul ceresc al fiecărui semn zodiacal.