Proiectarea spațiului, urbanistică și planificare teritorială, este acum o știință consacrată și o instituție cu un rol deosebit de important în epoca crizei de mediu și a globalizării. Atât practica proiectării, cât și sectorul profesional al urbanistilor și planificatorilor care o deservește, au nevoie de un cadru teoretic care să interpreteze realitatea empirică, adesea dezamăgitoare.

Această preocupare a fost prezentă pentru autor încă de la începutul carierei sale și a fost întotdeauna prezentă în activitatea sa academică și de scriere. Teoria proiectării a devenit obiectul reflecției unei comunități din ce în ce mai largi de cercetători la scară internațională. Este acum atât de bine fundamentată opinia că proiectarea spațiului constituie o legătură orizontală între toate formele de politică, încât absența unei baze teoretice reprezintă o lipsă inacceptabilă, pentru a nu mai menționa o nedreptate științifică. Lățimea obiectului și a cunoștințelor pe care trebuie să le stăpânească acum „proiectantul” spațiului este copleșitoare.

Această carte încearcă să acopere un gol în literatura de specialitate în limba greacă cu o prezentare amănunțită a curentelor teoretice relevante. Autorul a dedicat o mare parte din efortul său familiarizării cu literatura internațională, dar și cu publicațiile semnificative, însă puține, în limba greacă, cărora le-a dedicat un capitol separat.