Tot ceea ce aparține domeniului realității care se află în afara sinelui nostru și pe care îl abordăm prin simțurile noastre organice este supus timpului. Timpul distruge ceea ce creează, făcând ca istoria să se bazeze doar pe ceea ce rezistă trecerii timpului și este transmis următoarelor generații. Cu toate acestea, atunci când ne limităm la mărturii externe, nu putem fi siguri că ceea ce ni se oferă reprezintă esențialul.

Tot ceea ce se naște în timp își are rădăcinile în eternitate, totuși percepția sensibilă nu poate ajunge la aceasta, deși căile care duc către ea sunt deschise omului. Omul poate dezvolta forțe care se află în stare latentă în interiorul său, și astfel poate cunoaște eternitatea. Mai mult, când are o capacitate avansată de cunoaștere, poate pătrunde în izvoarele eterne ale tuturor celor care se degradează în timp.

Dacă acum omul își îmbunătățește capacitatea cognitivă, atunci va înceta să depindă de dovezi externe pentru a înțelege trecutul. Va deveni capabil să reflecteze asupra faptelor care sunt inaccesibile simțurilor organice simple, adică să perceapă acea parte care timpul nu o poate distruge. Atunci va trece de la istoria efemeră la istoria eternă.

În Cunoaștere și în Teozofie acest lucru se numește „Cronică a Akasha”.

Rudolf Steiner