Vivian Stergiou se inspiră din Ifigenia în Aulida de Euripide, concentrându-se pe momentul puțin înainte de sacrificiul eroinei. „Nu-i nimic să mor, dar mai întâi trebuie să mă fac auzită”, spune, scuipând cuvintele - singura sa armă. Și cât timp monologhează, există aici și acum. Odată ce încetează, moare din mii de părți, în toate locurile. Pretutindeni și întotdeauna triumfă oracolul. Sacrificiul ei este comic, puțin tragic. Își sapă groapa și intră înăuntru. Sacrificiu pentru nimic. Carne pentru mâncat.

Vaggelis Chatzigiannidis scrie cu ocazia Hecubei lui Euripide un text distractiv și optimist care demitizează absolutul simbol al plânsului și disperării, prin prisma unei persoane care a trăit-o de aproape și a înțeles lucruri care nu au fost niciodată surprinse în operele marilor poeți. Privirea umană comună, măsura umană mică, în fața marelui mit. Parcurgerea tragicii Hecube printr-o privire înclinate, neașteptată.