Luptătorii din 1940 și-au îndeplinit datoria, dar apoi vin anii de după război cu responsabilitățile pentru marile restanțe naționale ale celor 7976 de eroi, care au căzut pe câmpurile de luptă din Nordul Epirului și care încă rămân fără morminte și fără monumente.

Eroușii aceia nu mai au nevoie de morminte și monumente, chiar dacă au trecut în nemurire fără a fi îngropați. Mormintele și monumentele sunt necesare copiilor celor căzuți, rudelor lor, tuturor noi pentru că sunt oameni de-ai noștri. Avem nevoie de ele pentru a face toate acele lucruri care nu s-au realizat. Pentru a arde tămâia, a aprinde lumânarea, a depune o coroană pentru a face cele mai minime datorii ca națiune.

Eroii nu cer, ci așteaptă. Nu se plâng că au rămas neîngropați timp de 80 de ani în Nordul Epirului. Așteaptă ca noi, urmașii, să ne îndeplinim datoria. Să facem lucrurile esențiale, pe care le impun vechile noastre tradiții, respectul deosebit față de morți. Să ne amintim că „morții se îngroapă, morții nu se hulesc”. Eroii așteaptă să răspundem îndatoririlor noastre religioase, de tradiție și naționale, să îndeplinim datoria noastră sacră, așa cum ne-o impune moștenirea noastră istorică.

Nu ajung cuvintele formale de laudă, elogierile, paradele, depunerile de coroane din fiecare 28 octombrie. Necesitatea de a răspunde așteptărilor lor pentru o Grecie liberă și mândră este urgentă.

Eroii și-au scris propria istorie pentru patrie, pe văile și munții, pe stâncile abrupte ale Epirului de Nord. Au udat pământul cu sânge și lacrimi. Despre cei căzuți în luptele națiunii, generalul Makrygiannis menționează: […] Patrie, amintește-ți de cei care, pentru onoarea și libertatea ta, nu au socotit moartea și suferințele. Și dacă tu îi vei uita, pietrele și pământul în care au vărsat sânge și lacrimi își vor aminti de ei […]. G. SOURLAS [din spatele cărții]