Această carte tratează sistemul endocannabinoid și medicina canabis. Ambele sunt subiecte cu particularități: Sistemul endocannabinoid are o substanță moleculară, neorganică, prin urmare nu seamănă cu sistemele organice, iar medicamentul canabis, ca tratament, nu se încadrează în standardul farmacologic predominant. Cartea a apărut ca o sistematizare a cunoștințelor, dobândite în timpul unei călătorii dificile, dar recompensatoare, de studiu și autoeducare.

Autoeducarea a fost necesară, deoarece sistemul endocannabinoid, unul dintre cele mai vechi și fundamentale sisteme ale majorității animalelor, este paradoxal considerat încă insuficient de important pentru a fi predat de instituțiile noastre oficiale de învățământ. Poate că acest lucru se datorează și numelui său, care îl corelează cu planta canabis, până recent considerată „de proastă faimă”, deși este cu zeci de milioane de ani mai veche decât canabisul sau Homo sapiens.

Ca medic, am fost inițial rezervat, sau mai degrabă negativ, față de aplicațiile terapeutice ale canabisului. Transformarea mea într-un cercetător „deschis” se datorează căutării exhaustive a datelor științifice în literatură. Acestea m-au convins că există ceva important aici și că prejudecata ne împiedică să vedem. Sămânța îndoielii, care a dus ulterior la căutare, a fost sădită devreme de regretatul meu mentor, Constantin Stefanis, cu studiile sale.

Cartea nu este doar o expunere a cunoștințelor medicale – întruchipează transformarea viziunii mele asupra unui obiect cognitiv, care oscilează între stigmatul ne justificat și așteptările exagerate. Mesajele pe care această carte își propune să le transmită sunt următoarele:

Complexitatea sistemului endocannabinoid și a farmacologiei canabisului este deosebit de mare. Nu este posibil ca canabinoizii să fie tratați „cu ușurință” și cu eticheta disprețuitoare de „uleiuri”.

Canabisul și produsele sale, pe lângă faptul că sunt medicamente, au și alte utilizări, cum ar fi suplimentele de sănătate – nu de alimentație – , suplimentele de stil de viață, stimulente etc. Aceste utilizări sunt fundamental diferite de utilizarea terapeutică, care trebuie să revină exclusiv în competența medicilor, la fel ca și abordarea abuzului și utilizării inadecvate a canabisului.

Lumea medicală trebuie să își asume partea care îi revine în cercetare, deoarece aproape întreaga activitate de cercetare de până acum se desfășoară în alte domenii științifice, ceea ce face ca întrebările clinice urgente să rămână fără răspuns și resursele financiare să fie irosite.

Este imperativ să eliminăm atât stigma, cât și așteptările exagerate legate de canabis. Orice ceea ce se abate de la calea științifică medie este dăunător.

Trebuie să depășim limitările conceptuale, așa cum ne sunt impuse de standardul farmacologic predominant, deoarece canabisul nu „încap” în acest cadru. Persistența în gestionarea canabisului conform modelului farmacologic predominant, și în mod conservator, duce la privarea pacienților de un medicament util și complică suplimentar gestionarea comercială, de exemplu, când canabinoizii sunt clasificați ca „alimente noi”(!).