Nu se întâmplă nimic întâmplător —totul este conectat— nu există coincidențe: în aceste fraze întâlnești esența gândirii unui teoretician al conspirației.
Cu toate că timp de decenii au orbit în marginea scenei politice americane, teoriile conspirației au devenit acum un element dominant și inseparabil al acesteia: nici prea mult, nici prea puțin, 147 de membri ai Congresului american au aprobat obiecțiile privind rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020, bazându-se pe teoria conspirației neprobată a misterioasei grupări QAnon!
Aceasta, însă, nu este decât cel mai recent exemplu dintr-o lungă serie de teorii conspirației, care includ isteria satanică din anii 1980, Noua Ordine Mondială, temerile legate de fluorurarea toxică a apei, speculațiile despre adevăratul ucigaș al președintelui John F. Kennedy, dar și suspiciunea că 11 septembrie a fost o „chestie” orchestrat de guvernul Bush.
Michael Shermer prezintă aici o fascinantă retrospectivă istorică a teoriilor conspirației, care începe cu asasinarea lui Francisc Ferdinand și începuturile Primului Război Mondial, încercând totodată să răspundă din perspectiva psihologiei cognitive și evolutive la o serie de întrebări esențiale: De ce cred oamenii în teoriile conspirației? Care dintre acestea au o bază de adevăr? Cum am putea să le facem față?
Conform lui, oamenii cred în teoriile conspirației pentru că multe dintre ele au un nucleu de adevăr (și alegeri vulnerabile au avut loc, și există pedofili). Un rol important îl joacă, de asemenea, un sentiment difuz de anxietate și pierdere a controlului social, precum și factori ai personalității umane.
În final, motivele evolutive solide par să indice un tip de „conspiraționism constructiv” care este un element structural al naturii umane.
