Și ca să vă vorbesc mai clar, cred că trebuie să îl conduc mâine pe Hipatios la biserica parohială, la Sfântul Nicolae, de aceea cer ajutorul vostru. Fie că moartea lui a coincis cu moartea și Învierea Fiului lui Dumnezeu, fie că aceste întâmplări ciudate ne-au îngrijorat pe toți, astfel încât, la final, am fost nevoit să chem din nou doctorul, cine știe. Totuși, poate că se întâmplă ceva mult mai simplu: să vreau doar să onorez un om inocent, naiv, inofensiv și nimic mai mult.

Pentru că s-a întâmplat ca în acel an să nu cadă luni sărbătoarea sfântului Gheorghe, iar coristii erau liberi, au venit toți patru împreună. Ei ! Ce să spun acum ! Altceva este să te chinuie un nenorocit de cântăreț fals și cu totul altceva este un cor cu patru voci. De ce, așadar, să nu recunosc că aceasta a fost cea mai emoționantă slujbă funerară la care am prezidat? Dar, așa cum era de așteptat, au existat și opinii opuse: Îmi amintesc că ieșind puțin mai târziu din biserică, am auzit lângă mine o vecină murmurând către sora ei: „Spune-mi, la Dumnezeul tău”, îi spunea, „nu cumva și preotul nostru a înnebunit? A îngropat atât de mulți oameni, de ce doar acest sărman a meritat atâtea cinste și atâtea coruri? Nu înțeleg eu aceste lucruri. S-a dus, s-a stricat lumea, Maria mea”. Și apoi am pornit din nou spre Burgara pentru înmormântare. Era o după-amiază mohorâtă de aprilie. Nu uit „Ziua Învierii” veselă a cântăreților împreună cu aroma amețitoare a florilor de lămâi care se răspândea din grădini.

FOTOGRAFIE EXTERIOARĂ
MARINA KARAGATSI
Hipatios Perdios, Mesaria, martie 1977.
Din albumul foto „Cărări în Andros din anii '70”, Editura Agra, 2024.