În perioada îndelungată a dominației turcești, școlile erau înființate de comunități și controlate de mitropoliți. În secolele 18 și 19, în special în satele din mediul rural și peinsulele mici, elevii învățau „coleivograms”: citire, scriere și cele 4 operații ale numerelor întregi.

Olímpia din Carpatos era o mică societate agricolă și pastorală, închisă. Cei aproximativ 1800 de locuitori au înțeles valoarea educației și, de la mijlocul secolului 19, au depus eforturi pentru a-și educa copiii. Au angajat profesori de seamă și au construit o nouă clădire școlară.

Din 1912, Dodecaneza se află sub ocupație italiană. Noii cuceritori, metodic la început, iar mai târziu complet fără nicio rușine și brutal, au izolat biserica Dodecanezei de Patriarhie, au plasat școlile grecesti sub supravegherea directă a administrației italiene, au impus predarea limbii italiene și a istoriei italiene și au adăugat în programul școlar disciplina Educației Fasciste.

În 1937, noul guvernator Caesar De Vecchi a interzis complet utilizarea limbii grecești. Cu toate acestea, în acest climat sufocant, copiii din Olímpia, sub îndrumarea profesorilor lor, și-au menținut vie conștiința națională. Știau că sunt greci subiecți ai italienilor. Cu mii de precauții, cântau:

Adorm cu un vis, mă trezesc cu o speranță
să văd și eu într-o zi lumina și patria liberă.
Fiarele însetate caută apă și muntii zăpadă
iar Carpatos pentru libertate, ce a fost sclavă atâția ani.
Trezește-te, sărmană slugă, trezește-te să vezi libertatea.

Speranțele lor au fost împlinite după război, cu integrarea insulelor în Grecia.