Mai 1912. În timp ce locuitorii din Andros așteaptă să vadă „dezvăluirile” bustului lui Teofilos Kairis, Sinodul Ierarhic presează statul să anuleze ceremonia și să dărâme „omul de marmură” excomunicat. În ziarele din Atena, tinerii intelectuali ai vremii (Zach. Papantoniou, Pavlos Nirvanas, G. Lihnos) scriu articole combative despre persecuția „marmurei nevinovate”.

Kostis Palamas, suferind recent și el persecuții pentru susținerea democrației populare, scrie poezia „Către Teofilos Kairis”; un elogiu adus „ereziei” filozofului, pentru care Statul încă păstrează închis „ușa onoarei”. În această carte sunt examinate ideile libertății de exprimare, cu diverse reveniri la persecuția lui Teofilos Kairis.

Ereticii și „părul lung” joacă un rol central într-o poveste care este esențială pentru apariția secularizării, dar și pentru etica curajului.