Discuția este aerul comunicativ pe care îl respirăm. Toată ziua vorbim cu rude, prieteni, străini, colegi, chiar și cu animale de companie. Comunicăm prin mesaje text, prin e-mail, prin postări online și prin rețelele sociale. Vorbim prin tastaturi și sisteme de conversie a vocii în text, uneori prin scrisori de mână, de asemenea prin mârâituri, zâmbete, grimase și oftaturi.

Dar nu toate discuțiile sunt la fel. Când o discuție are substanță, ne simțim minunat, ca și cum s-ar dezvălui ceva important. „În cele din urmă, legătura fiecărei relații, fie că este căsătorie sau prietenie, este discuția”, a scris Oscar Wilde. Totuși, când o discuție cu substanță nu merge bine, ne simțim groaznic. Există dezamăgire, ca și cum am fi pierdut o oportunitate. Poate apoi să ne simțim confuzi, triști, să nu fim nici măcar siguri dacă cineva a înțeles ceva din cele spuse.

Ce determină această diferență? Așa cum explică următorul capitol, creierul nostru a evoluat astfel încât să tânjească după conexiunea cu ceilalți. Pentru a ne putea alinia sistematic cu interlocutorii noștri, trebuie să înțelegem cum funcționează comunicarea și, cel mai important, să realizăm că trebuie să fim în același tip de discuție în același timp, dacă vrem să existe o conexiune cu ceilalți.