Undeva în jur de două sute cincizeci de povești, în cea mai mare parte preluate din moștenirea mitologică greacă, sunt așezate în Metamorfozele lui Ovidiu (43 î.Hr.-17 d.Hr.). Această cea mai faimoasă și vândută enciclopedie mitologică a Vestului prezintă un univers în care totul – materie organică și anorganică, zei și oameni și tot ce se află între ei – se află într-o stare de alarmă metamorfotică.

Divinități care uneori acționează arbitrar și alteori fac dreptate scriu epilogul metamorfotic în povești de excitație erotică, solidaritate plină de afecțiune, aroganță fără scop și senzualitate extremă, în timp ce tonul narativ face „sărituri cuantice” pe întreg spectrul, de la ceea ce este genuin tragic și epic până la burlesc și parodie.

În versiunea lor ovidiană, celebritățile mitologice grecești au căpătat un prestigiu arhetipal pentru pictori, sculptori, compozitori, scriitori și psihanalisti, în timp ce mai recent, continua metamorfotică între lumea naturală și condiția umană a captat interesul ecologiei profunde.

După parcursurile selective în Corpurile care și-au schimbat înfățișarea (Gutenberg, 2009), această traducere finalizează maratonul celor aproximativ 12.000 de versuri din cea mai excentrică, dar și vândută, dintre compozițiile epice ale antichității greco-romane.