Modul în care au ieșit la iveală Jurnalul lui Victor Serge în 2010 într-un sat din Mexic este cu adevărat romanțat: sute de pagini legate cu sfoară într-o cutie de carton, care timp de aproximativ șase zeci de ani au rămas neatinsă. Din înregistrările de jurnal răsar cu o vitalitate neegalată omul, rebelul, scriitorul Victor Serge, gândurile, experiențele, dezamăgirile și speranțele sale.
Întotdeauna pe fundalul marilor confruntări și întorsăturilor istorice ale secolului XX, de la Revoluția Octombrie până la înfrângerea nazismului. „Un realist neclintit”, Victor Serge vorbește despre toate: despre colaborarea sa cu Troțki și neînțelegerile ulterioare, despre boala sectarismului, despre cum vede peisajul postbelic.
Vorbește despre Mexic, despre vulcani, cactuși, arhitectură, pictură, sărbători populare, dar și despre personalitățile pe care le-a întâlnit, de la Lenin și Dzerjinski până la André Gide, Antoine de Saint-Exupéry, Breton și Lévi-Strauss.
Vorbește despre necesitatea restaurării libertăților democratice considerându-le „premisa renașterii mișcărilor muncitorești și socialiste” și susține că „socialismul trebuie să respingă ideea de dictatură și dominație a muncitorilor și să reprezinte un număr imens de oameni în care se dezvoltă o conștiință socialistă, chiar dacă încețoșată și fără o terminologie dogmatică”.
Jurnalele nu sunt un requiem pentru revoluțiile eșuate, ci o declarație de credință în viitor: „Spun că am fost învinși doar în sensul luptătorilor dintr-o mare armată care are timpul de partea sa; că nu trebuie să ne simțim învinși, ci să păstrăm victoria în sufletele noastre, că în mâinile noastre ținem o viitor imprevizibil și că am dovedit capacitatea noastră de a face față tuturor provocărilor, de a îndura totul și de a reuși în toate”.
