„Am lăsat casa noastră în urmă”, explică tatăl, „dar casa noastră este specială: este construită din oamenii pe care îi iubim și din lucrurile pe care ne place să le facem”. „Da”, spune mama. „Toți purtăm casele noastre speciale cu noi - în genți și în buzunare, dar și în inimile noastre”. Clara știa că, într-o zi, familia ei ar trebui să plece, la fel ca unchii ei, mătușile ei, verișorii ei și atât de mulți alții. La răsărit, își unesc forțele cu caravana de oameni care rătăcesc pe dealuri. În fiecare zi parcurg o distanță mare. Uneori vorbesc și fac glume, alteori se ascund și rămân tăcuți. Seara, creează un sat de corturi iar Clara vizitează noii ei prieteni pentru a învăța despre casele lor speciale, lucrurile care luminează întunericul pentru ei: cântecul lui Juan, poveștile Mariei și domino-urile lui Tomás. Pentru Clara, acasă este pictura, tata și mama, fratele ei Pedro și câinele Coco. Într-o seară, Clara își pune o dorință pe o stea căzătoare. A dorit ca lungul lor drum să se încheie și să poată lăsa în curând geanta sa pentru a găsi un loc sigur pentru casa ei specială. Aceasta este o viziune emoționantă dar plină de speranță asupra migrației și expulzării forțate, așa cum este exprimată prin ochii unui copil. Inspirat de povești reale ale refugiaților din Venezuela, textul liric și emoționant al Eugeniei Perella și ilustrațiile impresionate ale Angelei Salerno oferă copiilor o privire blândă asupra acestei teme importante și actuale, promovând empatia și înțelegerea.