Modul materialist de percepție este o poveste mult mai veche decât Marx și Engels; ajunge înapoi la Thales din Milet. Același lucru se întâmplă și cu disputele dintre idealism și materialism, care preced opozițiile dintre Berkeley și Hume cu Bacon, Hobbes și Spinoza; trebuie să ne întoarcem la Platon și Epicur.

Totuși, Marx și Engels, indiferent unde ne situăm ideologic sau politic – nu mai sunt acestea de la sine înțelese în epoca amestecului – ne-au înzestrat cu o armă excelentă – evident nu perfectă – de abordare, dacă nu a întregii vieți, a unei părți importante a acesteia. În istorie, aceasta se numește materialism istoric și interpretează istoria umană prin relațiile de producție și contradicțiile socio-economice. Cu alte cuvinte, spiritul și acțiunea umană urmează relațiilor de clasă umane și sunt conduse de acestea. Dar este chiar așa?

Adevărul este că obiecțiile la materialismul istoric, care existau deja, au fost susținute de descoperirile continue de la Göbekli Tepe. Tulburările în teoriile materialiste sunt revoluționare în ceea ce privește etapele evolutive ale societăților umane (de exemplu, nomadism -> începutul agriculturii și creșterii animalelor -> societăți organizate colectiv -> surplus -> apariția conducerii politico-militare și spirituale) aduse de săpăturile arheologice și studiile asupra complexului acestor temple megalitice, care datează din perioada în care oamenii erau considerați încă nomazi, vânători-culegători. Totuși, materialismul istoric rămâne un instrument valoros, necesar pentru o imagine mai completă a istoriei umane. Și cu acest instrument în mână, profesorul de Istorie Contemporană la Departamentul de Științe Politice al Universității Aristotel din Salonic și exponent al istoriografiei marxiste largi, Giorgos Margaritis, ne poartă în relația dintre politică și război, începând din Epoca Bronzului și ajungând până în zilele noastre (Ucraina și Orientul Mijlociu).

Cartea vede războiul ca un eveniment de consum, care presupune existența a două categorii de surplusuri (forță de muncă și rezerve materiale) pentru desfășurarea sa. În același timp, subliniază existența acelui mecanism care va organiza economic, administrativ și politic un război. Acesta este statul. Cartea urmărește și consemnează relațiile de dependență ale mijloacelor și parametrilor războiului față de relațiile de producție și cele sociale aferente.

Autorul se grăbește să menționeze singur unele dintre „slăbiciunile” și limitările studiului său. După cum scrie el însuși, nu aspiră să ne ofere o istorie completă a războiului sau a tehnologiei sale, iar referirile sale la lumea din afara Europei sunt limitate. Domeniul său este în principal Europa central-vestică. Evită experiența bizantină, care este o parte destul de crucială ce este acum serios reexaminată în istoria occidentală (și nu numai). Lasă unele tranziții în suspensie, uneori pentru că nu există (încă) suficiente date, alteori pentru că probabil nu sunt explicate satisfăcător din perspectiva materialistă. În cele din urmă, așa cum era de așteptat, lasă neacoperit domeniul psihologiei individului războinic (care îl determină să stabilească relații cu religia), dar și al influenței unor fenomene precum creștinismul ortodox – prima, în termeni marxisti, ideologie trans-clasă, coezivă pentru popor, dar și internațională (cosmo) – cel puțin în Occident, care a făcut ca Bizanțul să reziste atacurilor dure din toate părțile timp de aproape 11 secole, menținând totodată vii conștiințele și sentimentul de ocupație străină – și probabil și de clasă – al popoarelor balcanice în timpul secolelor otomano-latine, fiind în același timp un motiv ideologic esențial în revoluții.

Prin propria sa metodologie, profesorul ne ajută să înțelegem complexul hoplit – cetățean – democrație, precum și „contractul” instituit de Revoluția Franceză, potrivit căruia participarea cetățenilor la apărarea națiunii a deschis calea pentru reprezentarea lor politică. Obligația puterii politice de a lua în considerare cetățenii – soldați devine mai evidentă în Războiul Civil American. Este evident, așadar, că un om înarmat sau cel puțin instruit în mânuirea armelor, disciplină și organizare, în condiții incomode, cu o identitate conștientă (politică, națională, socială etc.), nu devine un „cetățean ușor” pentru orice sistem politic, nici în ceea ce privește ceea ce este dispus să accepte, nici în ceea ce privește cerințele pe care le are de la acesta. Giorgos Margaritis notează că „participarea la război prin intermediul armatei naționale și al structurilor statului burghez constituie baza și motivul dobândirii unui drept: național, politic sau chiar ‘rasial’. Este vorba despre versiunea finală a unui contract care traversează percepția politică a societăților umane, într-un fel sau altul, încă din epoca Revoluției Hopliților”. Astăzi, acest contract de lungă durată este din nou tulburat, deoarece armatele naționale sunt (din nou) înlocuite de corpuri profesionale, cu consecințe cunoscute din trecut și necunoscute în contextul noilor condiții.

O altă observație iluminatoare a profesorului este că, după eliminarea „pericolului comunist”, a urmat demonizarea statului-națiune. Apropo, în epoca marilor imperii, orice discuție despre stat-națiune era percepută ca o incitare la anarhie, în timp ce astăzi este considerată ceva asemănător fascismului, dacă nu chiar nazismului. Scopul, potrivit lui Margaritis, este astăzi transformarea statelor în protectorat; în spații în care națiunea/poporul și forțele politice – fragmentate – nu vor avea structura politică, economică, ideologică, culturală și psihologică necesară pentru a rezista oricăror cosmocrații. „În esență, este vorba despre revenirea la modelul guvernării imperiale”, notează profesorul.

Dacă ideile sunt formate de factori economici și au baze de clasă sau dacă oamenii, uneori, își pun idealurile deasupra intereselor personale este o discuție – care, atât timp cât ne interesează – are loc cel puțin din vremea lui Hesiod (Munci și zile) și probabil nu se va încheia în viitorul previzibil. În orice caz, cartea completează multe și importante piese ale puzzle-ului legat de dimensiunile politico-economice ale fenomenului războiului și de modul laborios în care războiul și tehnologia sa dialoghează cu politica, pentru a juca împreună un rol central în istoria umană. În același timp, evidențiază punctele forte și vulnerabile ale sistemelor de organizare socială ale exemplelor pe care le analizează. Vorbim despre o carte clar bine scrisă, care este guvernată de idei clare, fie că suntem de acord, fie că nu suntem de acord cu metodologia și ideologia autorului, deschizând noi orizonturi într-o discuție care, pentru anumite cercuri ideologice, a fost un subiect tabu până acum câțiva ani.