Thomas a venit prima dată la Atena, la mijlocul anilor 1970 - era începutul verii. În noaptea zilei precedente a avut încă un vis, ca acelea pe care le visa des și care se refereau la lucruri viitoare ce uneori deveneau reale.

Primăvara anului 1990, spre seară, în momentul în care cade amurgul... iau tramvaiul Θου-Θων-Κολοκυνθού, acela al poetului Michalis Katsaros pentru a merge la Kolokynthou, sub podul Kolokynthou... Thon ca tramvai Θου-Κολοκυνθού așa cum îl scrie... ce tramvai și ce Kolokynthou doar el știe... trecem prin Piața Karaiskaki și statuia generalului lipsește într-o altă regiune, vizavi de Stadionul Panathenaic... în 1990 nu există tramvai... a fost desființat în timpul lui Konstantinos Karamanlis și a funcționat sub numele nepotului său cu același nume... podul Kolokynthou este o construcție anti-poetică...

Nu am o imagine clară de unde am luat tramvaiul, ce am plătit, dacă am plătit și unde vreau să merg... stația de plecare nu avea sau nu are semn... timpurile se amestecă fără trecut, cu prezentul și viitorul fluide...

Kolokynthou, când ajung și dacă ajung, nu este acolo unde am fost de multe ori... Albanieni fugari au furat-o, așa cum îmi spune copilul, abandonat în șanțul drumului... copilul nu are nume și nici drumul... îi lipsește un picior copilului și pe drum lipsește perspectiva și profunzimea câmpului...

Nemernicii fură numele strălucitoare ale străzilor nesemnificative și Kolokynthou este o gaură neagră, ca o scrumieră... Fecioara Kolokynthou a fost răsturnată ca o dovleac, pradă puterilor invizibile...