Monologul teatral și în același timp poetic al autorului luxemburghez multipremiat Jean Portant începe ca o mărturisire extrem de personală, dar pe parcurs se intersectează cu istoria umanității: „Granițele sunt ceva artificial, nu sunt ceva natural. Ele există pentru că am pierdut sau am câștigat un război. Ridicăm granițe, spunem că acolo e străinul, aici este al nostru, și eu consider că tot acest lucru este absurd pentru că umanitatea este una singură.”

„Granițele alimentează permanent narațiunea și cer memoriei să vorbească despre înrădăcinare și dezrădăcinare, multiplele origini dar și ramurile dobândite, identitatea. […] Portant scrie un fel de autobiografie familială în care totuși încorporează biografiile anonime ale tuturor refugiaților, dintre care se disting câteva mărturii personale, trecând mereu de la fantastic la real și invers, creând o țesătură de gânduri și sentimente care captivează cititorul”, menționează Maria Papadima în nota sa introductivă.

Această traducere colectivă este semnată, sub coordonarea Mariei Papadima, de absolvenți ai Programului de Studii Postuniversitare al Universității din Atena „Studii elino-franceze în literatură, cultură și traducere”.