O FEMEIE SINGURĂ într-o cameră dezordonată își sună amantul care tocmai a părăsit-o pentru o altă femeie.

Având ca punct de plecare această poveste trist de banală, Jean Cocteau a scris o tragodie scurtă într-un singur act – un ciudat „monolog în două voci”, una care vorbește și alta care tăce, în care telefonul joacă un rol central.

„În trecut”, a scris Cocteau, „ne vedeam față în față. Putem să ne pierdem mințile, să uităm promisiunile, să riscăm imposibilul, să convingem persoanele dragi îmbrățișându-le, să ne agățăm de ele ca să nu plece. O privire putea schimba totul. Dar cu acest dispozitiv, gata, tot ce trebuie să se termine s-a terminat”.

Piesa a fost prezentată prima dată în 1930 la Comédie-Française de Berthe Bovy. A fost înregistrată de Simone Signoret. A devenit operă de Francis Poulenc. A fost ecranizată de Roberto Rossellini cu Anna Magnani în rol principal (1948), de Pedro Almodóvar cu Tilda Swinton (2020), și pentru televiziune de Ted Kotcheff cu Ingrid Bergman (1967). În Grecia, interpretările celebre sunt ale Ellei Lambeti (prima în 1949, ultima în 1978).

FOTOGRAFIE DE COPERTĂ

Din scurtmetrajul lui Pedro Almodóvar La voz humana cu Tilda Swinton (2020).