În bibliografia turcă, perioada de timp în care apar pentru prima dată texte în limba turcă (adică din Literatura transmisă oral), până în epoca în care literatura turcă prezintă opere sub influența Literaturii Occidentale (adică până în perioada Tanzimat, 1839), este denumită Literatura turcă veche.

Perioada de la Tanzimat până în prezent este numită Literatura turcă nouă. În cursul său istoric, literatura turcă este împărțită în trei cicluri mari principale, trei perioade îndelungate: - literatura de dinainte de islamizarea turcilor, - literatura sub influența Islamului, - literatura sub influența Occidentului.

În fiecare dintre perioadele menționate anterior, și în funcție de poziția fiecărui conducător al statului sau de situația politică predominată, au existat perioade în care literatura avea ca scop și obiectiv poporul, prevalând astfel tendința: „Arta pentru popor” și altele în care, din cauza restricțiilor impuse de stat, temele erau „nevinovate” și prevala tendința: „Arta pentru artă”.

Pe toată această durată de timp, în operele Literaturii Populare sau Folclorice s-a păstrat utilizarea limbii turce simple (vorbite). Totuși, a existat o lungă perioadă de bilingvism, în timpul căreia a fost creată turca otomană, limba palatului, cu influențe puternice persane și arabe. Turca otomană a fost instituită ca limbă oficială a statului și a fost folosită de intelectuali și scriitori pentru o perioadă lungă de timp.

Desigur, istoria literaturii turce nu poate fi redată în toate detaliile într-un singur volum. În cartea de față, scopul nostru este prezentarea continuă a literaturii turce. Prezentarea datelor începe din epoca în care apar pentru prima dată opere ale literaturii transmise oral și ajunge până în 1940. Din această dată înainte, materialul existent ar trebui să formeze un al doilea, dacă nu chiar un al treilea volum.