Iluminismul este o cale interioară a „înțelepciunii divine”, care urmărește căutarea Adevărului, prin lectura comună a Naturii și a Scripturilor Sfinte. Se oferă o interpretare particulară a textelor creștine, sub perspectiva neoplatonismului și a științelor ezoterice, subliniind dimensiunea interioară a căutării mistice și respingând formalismul.

Țintește reconcilierea filosofiei clasice antice cu teologia medievală. Originile sale trebuie căutate în viziuni în care termenul este folosit pentru a descrie diverse și particulare practici interioare. De asemenea, este adesea confundat sau echivalat greșit cu ideologia și învățăturile Iluminaților, motiv pentru care, chiar și astăzi, nu este facilă o distincție clară între utilizările sale ambigue în esoterism, filosofie și literatură.

Iluminismul s-a confruntat cu condamnările mistice din partea Bisericii, precum și cu schimbarea atitudinii savanților academici din secolul al XVIII-lea. În cele din urmă, a „atins” întreaga Europă și a pătruns în lumea anglo-saxonă. Activitatea sa complexă și multifatetată a contribuit decisiv la nevoia evidentă a societății de a se elibera de autoritarismul Bisericii, pentru a atinge libertatea religioasă dorită.

Aceasta este perioada în care Europa va cunoaște apogeul Iluminismului în cadrul despărțirii sale de Biserică, dar și de statul secular în sine.