Alexandru Papanastasiu (1876-1936) a fost un intelectual și politician care a devenit una dintre cele mai importante personalități politice ale vieții politice din Grecia secolului XX. A studiat dreptul și științele sociale la Atena și filosofia la Heidelberg.

În 1907 a participat la înființarea „Societății Sociologice” ca organizație a tinerilor oameni de știință, având ca scop elaborarea de studii pentru modernizarea societății grecești și pentru a răspunde nevoilor poporului.

În 1910 a intrat în arena politică, a fost ales deputat și a fost un lider în lupta pentru exproprierea latifundiilor din Tesalia și redistribuirea acestora către țăranii fără pământ și micii cultivatori. A participat la înființarea „Clubului Educațional” în 1910, cu scopul reformării sistemului educațional și stabilirea predării limbii populare.

A luptat ca voluntar în Războaiele Balcanice, s-a alăturat taberei liberale a lui Eleftherios Venizelos, care exprima modernizarea urbană a țării și naționalismul irredentist dinamic. A participat la Mișcarea Apărării Naționale din 1916 și a devenit un lider al curentului radical democratic.

A fost ales de mai multe ori deputat, a deținut funcțiile de ministru al Transporturilor, de Interne și al Asistenței Sociale în guvernele lui Venizelos și a fost prim-ministru de două ori. În 1922 a publicat „Manifestul Democratic”, în care a condamnat politica distructivă a guvernelor filo-regale în campania din Asia Mică, ceea ce a dus la încarcerarea sa.

În 1923 a fondat partidul „Uniunea Democratică” și în același an ziarul zilnic „Democrația”, la care a fost principalul editorialist. În 1926 partidul a fost redenumit „Partidul Muncitoresc-Țărănesc”. În 1924, ca prim-ministru, a fost inițiatorul Republicii ne-monarhice în Grecia (a II-a Republică Elenă), care a fost stabilită prin rezoluția istorică din 25 martie a celei de-a IV-a Adunări Constituante, aprobată de poporul grec prin referendum din 13 aprilie.