Riturile Eleusine, dedicate Demetrei și lui Dionisos, reprezintă o teurgie transmisă direct de Demetra oamenilor, care le revela parcursul (progresul) minții, ce constituie esența sufletului în materie, șederea acestuia într-un ciclu de întrupări alternante între viață și moarte (unitate) și în cele din urmă întoarcerea sa la Origine, de unde izvorăște (revenire), ceea ce implică divinizarea omului și nemurirea sufletului.

În sfintele ceremonii de la Eleusis, inițiații deveneau „împliniți”, trăind transcenderea morții. Dionisos-Iakhos, liderul Misteriilor, guverna acest parcurs extatic al sufletului, care coboară în lumea infernală - lumea noastră (Persefona) și veghează asupra esenței lui (Kore); iar cel care este inițiat în Misteriile sale, după cum spune Pindar, cunoaște sfârșitul vieții – moartea și începutul vieții, darul lui Zeus: „οίδε μεν βίου τελευτάν, οίδεν δε διόσδοτον αρχάν”, care era obligat să nu-l dezvăluie sub pedeapsa cu moartea.

Misteriile aveau o dimensiune moral-educativă și făceau pe inițiați virtuoși și mai buni din toate punctele de vedere: „κατά παν βελτίονας εαυτών”. În această carte se oferă o interpretare etimologică a codurilor de nume, cuvinte și expresii, cum sunt cele ale supravegherii, a celei de-a doua trepte a inițierii, într-o încercare de abordare filozofică a proceselor naturii, paralele cu cele ale sufletului.

Întregul traseu al Căii Sfinte și opririle importante ale procesiunii lui Iakhos corespund parcursului ontologic al sufletului în materie. Se abordează și subiecte precum jelirea și râsul zeilor, cuprul ca metal al demonilor, simbolurile sacre ale spicei și macului și simbolismul lor misterios, precum și șerpii carului dracontotrot al Demetrei, pe care îl oferă lui Triptolem, și modul în care reflectă ultimele teorii ale Fizicii Cuantice despre electromagnetism și formarea masei.

Sacrul de la Eleusis s-a stins odată cu invazia noii religii și, după cum spunea Nestorios, ultimul hierofant Homolpid, aceasta a fost „începutul marii nopți spirituale a umanității”, pentru că „fericit este cel care a văzut aceste lucruri printre oamenii de pe pământ, iar cel neinițiat în sfinte ritualuri și nepăsătorul nu are aceeași soartă, fiind pierdut sub umbrele întunecate și mucegăite”. (Homer, Imnul către Demetra, versetele 480-482)