Cei doi protagoniști sunt directorul Primului Teatru al unei țări nenumite și un tânăr, provenit dintr-un mediu nefavorizat, dramaturg premiat. Cei doi vor intra în conflict asupra conținutului piesei ce urmează a fi montată, ca urmare a premiului obținut, ilustrând astfel o corelație destul de bine înrădăcinată în mentalul colectiv între puterea statală și opoziția față de aceasta, rezultatul sugerând o viziune sumbră asupra lumii, care pare previzibilă chiar pentru că opoziția încearcă să se exprime în cadrul unui cadru instituțional [...]

Thanasis Triaridis nu a fost încă învins, pentru că nu dorește să acționeze instituțional; însă opera, printr-o întoarcere silențioasă dar impresionantă, pornind de la el însuși, în cele din urmă se adresează și avertizează colegii săi – fie tineri, fie nu: orice încercare de critică în cadrul unui cadru instituțional este condamnată din start. Această avertizare, totuși, dincolo de autori, are ca destinatari finali publicul. Ceea ce caută Triaridis este trezirea conștiinței, ceea ce se cere este încetarea consimțământului tacit: respectul sau supunerea sau, măcar, resemnarea față de o instituție „putredă” contrazice orice valoare umanistă așa cum ne-a fost predată până acum?

ROZALI SINOPULU