„Când eram copil, îmi amintesc că am cumpărat niște cartonașe care redau în mod caricatural caracterul și stilul fiecărei zeități din Cei Doisprezece Olimpieni. În timp ce toate celelalte zeițe erau zeițe îndrăgostite – Afrodita cu stofele ei delicate și dorința ei, Artemis cu arcul și tolba ei, Atena cu coiful și armura sa –, Hera era de plâns. Mi-a adus aminte de cele mai rele mame ale colegilor mei de clasă. Aceasta a fost impresia pe care am avut-o despre a doua ca rang dintre zeițele Olimpului, despre „Hera desăvârșită”, cum o numeau atunci, soția perfectă etc., etc. A trebuit să citesc volume întregi de mitologie și istorie pe măsură ce am crescut pentru a renunța la această imagine copilărească. Care, de fapt, este imaginea pe care toți o avem despre Hera.”…

„Aceasta era imaginea pe care strămoșii noștri antici o aveau despre viața de familie, aceasta a dat-o, așadar, și la căsătoria primului cuplu dintre cei doisprezece olimpieni: Zeus să hoinărească, Hera să stea aprinsă ca o lumânare. Din punct de vedere moral, nici nu le-a trecut prin minte să o pună pe Hera să privească sau să doarmă cu altcineva. Deci Hera mergea doar cu soțul ei și doar cu el făcea copii. Și dacă unele dintre celelalte divinități aveau mamă pe Hera fără participarea lui Zeus, strămoșii noștri antici insistau, prin sursele mitologice, că acestea s-au întâmplat fără infidelitatea zeiței. Pe unul l-a născut astfel, cu ajutorul vântului (Hefestos), pe altul l-a născut pentru că ar fi rămas însărcinată mirosind o floare parfumată – vă amintește ceva asta? (Ares a fost acesta.)”…

Lucruri și zile, aspecte necunoscute ale unei lumi întregi, care nu diferă prea mult de a noastră. Trucuri, intrigi, iubiri, vrăjeli, metamorfoze, șmecherii, certuri, răzbunări, răsturnări și întâmplări mitologice pline de viață ale fetelor – mai ales – de pe Olimp, care erau mult mai feminine decât ne imaginăm sau știm. Pentru că mitologia greacă nu o cunoaștem, dar este timpul să o învățăm. Distrându-ne în același timp…”