Deși violența politică a fost crucială în perioada interbelică greacă, rar este analizată ca o întâlnire dinamică între represiunea statală, violența revoluționară și energia socială a claselor subordonate. Povestea lui Mihalis Bezentakos – un tânăr comunist arestat pentru împușcarea mortală a polițistului Georgios Gyftodimopoulos în Drapetsona, în august 1931, care a evadat spectaculos din închisorile de la Syggrou și a fugit în Uniunea Sovietică – nu a fost un simplu „caz criminal”. Este vorba despre imagini ale unui război civil social de intensitate redusă, care avea loc deja în inima celei de-a II-a Republici Elene.

Fisuri în țesutul social al epocii și fragmente ale unei experiențe europene comune a secolului XX. Cazul a alimentat scenarii de conspirație privind subminarea sovietică, a declanșat o „panică roșie” în Grecia și a reaprins teama socială față de comunism și, mai larg, față de clasele muncitoare. A dus la arestări în masă, mărturii regizate, tortură, persecuții politice – dar a lăsat în urmă și ceva mai durabil: o legendă vie, care a supraviețuit prin memoria orală, cântec și mitologia revoluționară.

„Bezentakos” a devenit un cântec revoluționar brechtian, jucăuș și festiv de rezistență culturală și mândrie muncitorească împotriva statului ostil. Bezentakos, redenumit Georgi Bendas, a fugit la Moscova, s-a căsătorit, a avut o fiică – doar pentru a deveni, câțiva ani mai târziu, victimă a epurărilor staliniste.

De la Drapetsona la subteranele întunecate ale NKVD-ului, traseul său conturează una dintre cele mai dramatice intersecții ale istoriei grecești și sovietice, examinând elementele comune ale panicii sociale sovietice și elene. Cartea „Când burghezia s-a speriat...” citește cazul Bezentakos ca o condensare a unui război civil anterior Războiului Civil; ca o scenă în care Marea Istorie se intersectează cu destinul unui om și panica socială capătă formă, chip și nume.