Contul revizuit al unui important savant coranic despre modul în care islamul a apărut în dialog cu tradițiile creștine. Provocând narațiunea dominantă despre istoria Coranului și apariția islamului într-un context predominant păgân, Gabriel Said Reynolds prezintă Coranul ca un text născut în cadrul unei culturi preponderent creștine.

Pe măsură ce examinează modurile în care Coranul interacționează cu tradițiile creștine — nu doar cu cele din Noul Testament, ci și cu cele din literatura creștină târzie antică — și cu creștinii înșiși, Reynolds se bazează de asemenea pe cercetări recente despre inscripțiile arabe pre-islamice care sugerează că monoteismul, în special creștinismul, a fost o prezență semnificativă în Hijazul pre-islamic, regiunea în care Muhammad a predicat.

Acest studiu recontextualizează Coranul ca un text profund preocupat de creștinism, nu doar prin narațiunile extinse ale unor personaje precum Maria și Iisus, ci și prin pasajele care nu menționează explicit creștinii. Atitudinea Coranului față de creștinism este uneori controversată, având ca scop promovarea teologiei islamice și subminarea argumentelor apologetice creștine, însă Coranul nu este întotdeauna polemic.

Uneori, textul folosește cunoștințele audienței despre Biblie pentru a susține propria sa viziune despre Dumnezeu și relația lui Dumnezeu cu umanitatea.