Jacques Austerlitz este profesor de istorie a arhitecturii, un specialist în acele locuri care, în special în secolul al XIX-lea, au tendința să capete forme involuntar vizionare. Înalt, slăbănog, foarte asemănător cu Wittgenstein, cu care împărtășește un rucsac vechi pe care îl poartă constant pe umăr, Austerlitz locuiește în Londra într-un apartament gol, lipsit de afecțiune și sărac în prietenii. În spatele doctrinei sale se ascunde un vid. Austerlitz pur și simplu nu știe cine este și, într-un anumit moment, pornește într-o „căutare a propriilor urme”. Trecutul reapare încet și este tulburător: toată înțelepciunea autorului pare să se concentreze în această călătorie absolut tulburătoare a descoperirii.