Sonata la lumina lunii dă glas unei femei în vârstă care, într-o noapte, se adresează unui tânăr tăcut. Prin acest monolog lung se desfășoară, într-un limbaj de o mare simplitate, o meditație asupra timpului care trece, dorinței reținute, singurătății și așteptării. Poemul explorează spațiul care separă lumina de umbră, vorbirea de tăcere.

Salvată de critica internațională, această operă, atât intimă cât și universală, a contribuit la transformarea lui Ritsos într-o figură majoră a poeziei europene, a cărei voce încă răsună cu o actualitate emoționantă.

De la apariția primei traduceri franceze a Sonata la lumina lunii, în 1957, Louis Aragon îi aduce un omagiu lui Ritsos în Les Lettres françaises: „... Trebuie să știi să îl saluți și să spui asta foarte tare, este unul dintre cei mai mari și mai singuratici poeți ai zilelor noastre. În ceea ce mă privește, de multă vreme nimic nu mi-a oferit ca acest cântec șocul violent al geniului.”

Poemele lui Ritsos, în veridicitatea lor și impregnate de anxietate, sunt tulburătoare și mărturisesc curajul sufletului uman.

— Philip Sherrard, WASHINGTON POST

Ritsos rămâne fidel poeziei care redă omului umilit demnitatea, celei care îl împacă cu lumea.

— Michel Ménaché, REVUE EUROPE

Yannis Ritsos este un poet major, așa cum nu se mai fac. Producția sa este considerabilă, viața lui eroică și tumultoasă, vocea sa este întruchiparea curajului național, spiritul său o activitate neobosită.

— Peter Levi, TIMES LITERARY SUPPLEMENT