Protejarea independenței Austriei părea să fie unul dintre obiectivele declarate ale politicii externe franceze și italiene în anii 1930. „Accordurile de la Roma”, semnate de Benito Mussolini și Pierre Laval la 7 ianuarie 1935, au inclus, pe lângă o aranjare deosebit de interesantă a intereselor coloniale reciproce în Africa (Tunisia, Abisinia) și Europa, protejarea acestei independențe în protocoale suplimentare secrete, care au devenit cunoscute abia după 20 de ani.

Folosind metoda analitică sinoptică a neorealismului, lucrarea demonstrează că orice efort de a asigura independența statului austriac a fost sortit eșecului încă de la început, din cauza obiectivelor diferite ale politicii externe a Franței și Italiei, a creșterii puterii Germaniei și a poziției concesive a Angliei.