La baza acestei lucrări se află o observație: utilizarea tot mai mare a metodelor fenomenologice în științele umaniste. De mai mulți ani, există o preocupare tot mai mare, în cadrul științelor umaniste, de a se desprinde de abordările generale privind lumea, spațiile și subiectele.

Astăzi, fenomenologia pare să fie perspectiva cea mai relevantă pentru a satisface această cerință. Prin spectrul disciplinelor lor (sociologie, antropologie, psihiatrie, psihanaliză, geografie, teorie socială), practicienii din această lucrare explică cum revendică un punct de vedere și o abordare distinct fenomenologică ca răspuns la provocările pe care metodele obișnuite ale disciplinelor lor respective nu reușesc să le depășească.

Pentru a face acest lucru, se bazează atât pe practică, oferind exemple concrete, "câmpuri" și "cazuri" specifice, cât și pe teorie, prezentând cadrele lor teoretice de referință și punând accent pe anumiți autori fenomenologici.