În Luxemburg, generația adultă a anilor 1940 poartă în sine fractura cauzată de război, ocupația-anexare și consecințele grele ale acestora.

Venind la putere după 1945, bărbații „renovării” sunt conduși de o viziune asupra lumii transformată, deschisă către comunitatea internațională, bazată pe lege și justiție, respingând extremele trecutului.

Acest studiu utilizează o perspectivă biografică susținută de reconstruirea carierelor liderilor comunității din anii 1950 până în 1970, la Înaltul Autoritate a CECO, Comisia CEE sau Curtea Europeană de Justiție. Aceștia includ pe Jean Fohrmann, Albert Wehrer, Michel Rasquin, Lambert Schaus, Victor Bodson, Albert Borschette, Charles-Léon Hammes și Pierre Pescatore.

Analiza se concentrează pe cel de-al Doilea Război Mondial — acest „eveniment fundamental” — asupra modului în care acești bărbați l-au perceput, rolul pe care l-a jucat în ideile, carierele, implicarea lor în proiectul european, precum și în dezvoltarea lor personală, spirituală și chiar literară.