Acest studiu își propune să ofere câteva chei esențiale pentru înțelegerea rupturii de identitate care străbate societatea ucraineană și pe care Revoluția Portocalie a dezvăluit-o lumii occidentale. Urmele evoluției ideii naționale, de la apariția sa la începutul secolului al XIX-lea până la proclamarea independenței în 1991, sunt incluse în expunere, precum și încercările eșuate ale mișcărilor sociale și naționale de eliberare din anii 1920.

Al Doilea Război Mondial ocupă un loc decisiv, funcționând ca o matrice pentru două narațiuni concurente care guvernează logica interpretativă a întregii istorii naționale. Trebuie numit „ocupație sovietică” sau „eliberare”? Este Holodomor, un termen care s-a format asemenea Holocaustului pentru a desemna Marea Foamete din 1932-1933, o „genocid” comis de regimul stalinist împotriva poporului ucrainean sau o „tragedie colectivă” comună popoarelor subjugate de Moscova?

Chiar și Taras Șevcenco, poetul romantic al secolului al XIX-lea, larg acceptat, nu scapă de interpretările conflictuale.

Autorul, etnolog de origine ucraineană care a emigrat în Quebec, folosește o abordare descrisă drept „distanța proximității” pentru a analiza sensibilitățile contradictorii dezvoltate în Est și în Vest, în contextul a două experiențe esențiale ale secolului XX care le-au marcat profund: comunismul și naționalismul.