Această lucrare se situează în cadrul istoriei ideilor, sentimentelor și mentalităților secolelor al XV-lea și al XVI-lea în Germania. Corpusul, care leagă Mélusine (1456) de Thüring von Ringoltingen și Maguelonne (1527) de Veit Warbeck de Galmy (1535) și Gabriotto (1555) de Jörg Wickram, precum și de traducerea Ethiopics (1556) de Jean Zschorn, permite trasarea, prin analiza acestor cinci romane reprezentative, a evoluției conceptului de iubire în perioada crucială care marchează tranziția de la Renașterea italiană la Reforma.

Fiecare roman este abordat în funcție de trei paradigme. În primul rând, o abordare istorică și pozitivistă contrastează conceptul de iubire fizică transmis de ficțiunea romantică cu obiceiurile vremii. Interpretarea celui de-al doilea parametru, sentimentul romantic, ia în considerare dimensiunea confesională și filosofică a romanelor, fie că este vorba de neoplatonism, protestantism sau neostoicism, precum și propria lor estetică prin studiul discursului iubirii și al strategiilor narative.

În sfârșit, căsătoria, care reprezintă al treilea element, este situată într-un cadru juridic unde analiza diacronică încearcă să urmărească instituționalizarea iubirii. Utilizarea unei metodologii care favorizează versatilitatea teoriilor literare este o modalitate de a aborda complexitatea problematică și estetică a subiectului.