Lumea poetică a Cristinei Kassesian este structurată ca o arhitectură modernistă, punând accent pe simplitatea materialelor și geometria clară. Unde materialele sunt doar cuvintele, cuvinte care poartă pe umeri întregul povară a lumii, căutând echilibrul între magie și realitate, între ordine și haos…

Este o lume în care umanitatea, identitatea, fantomele de gen, experiența, trauma, dragostea, depresia, copilul pierdut, copilul regăsit, orașul și peisajul, mama, tatăl, bunicul, bunica, Durguti, duminicile și scara nasc emoția.

Și poezia se construiește, violent, neîncetat, impulsiv∙ dar și constant, armonios, migălos ca o broderie tăiată cu croșeta, ca o lucrare țesută care închide în ea o poveste, povestea ei, povestea lumii…